Acționând rațional te vei regăsi

Ai avut momente de tristețe, singurătate și toate mergeau pe dos? Iubitul sau iubita și prietenii te părăseau fix atunci? Parcă ceva din momentele alea te făceau să simți că lumea și timpul se opreau în loc. Dar nu este așa. Lumea nu se oprește în loc pentru durerea ta. Iar timpul, cum zicea Octavian Paler, are prostul obicei de a fi ireversibil.

Ai așteptat să treacă zile, săptămâni, poate chiar luni. Dar ce s-a schimbat? Poate ai acumulat în plus mai multe dezamăgiri. Totul pentru că ți-a fost greu să accepți tot adevărul. Poate ajungeai să te întrebi cu ce greșești? Ce ar trebui să schimbi? Dar important este să îți aduci aminte că pasul cel mai important este să îți păstrezi echilibrul.

Dacă unul dintre aceștia sau toți, se vor întoarce, înseamnă că iar au nevoie de ceva de la tine sau chiar te iubesc. Asta rămâne să îți dovedescă timpul.

Iar decizia pe care o vei lua, în final va conta. Așa că ai grijă. A doua oară nu o mai poți numi greșeală, ci o alegere.

2 gânduri despre „Acționând rațional te vei regăsi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s